Oameni demni de respect. Cornel Dogotari

Oameni demni de respect. Cornel Dogotari

Rareori poți să întâlnești un introvert la volanul taxiului. Încă și cu o istorie de viață deosebită.

După finalizarea studiilor la Colegiul de Poliție, Cornel Dogotari a lucrat aproape patru ani în poliția criminală. A plecat din forțele de ordine pentru că simțea că nu e locul lui. Vecinul său lucra taximetrist, așa că mai în glumă, mai în serios, i-a propus și lui. Pentru că este pasionat de autoturisme și oameni, s-a decis ușor.

Când intri în Dacia lui Cornel, din prima clipă te simți confortabil, mașina curată lună, șoferul îngrijit, amabil și zâmbitor. „Unde mergem ?”

Își vede viitorul în taxi, pentru că aici se simte liber și îi place să facă lucruri bune pentru oameni.

„Când omul urcă în taxi trebuie să fie totul în regulă. Văd deodată după față ce dispoziție are pasagerul și îmi dau seama cum să mă comport cu el mai departe. Se vede după om. Are necesitate de conversație sau nu. Pentru că emoțiile pasagerului sunt mai importante decât ale mele.”

De altfel, pe orice pasager care urcă în mașina sa îl tratează în primul rând ca pe un OM. Își face lucrul pe care l-a ales singur și poartă responsabilitatea în fața pasagerului care a urcat în mașina sa. Uneori este mulțumit dintr-un cuvânt, „Merci mult, am avut plăcerea să merg cu dumneavoastră”. Dar asta nu se întâmplă atât de des pe cât și-ar dori.

Chiar dacă recunoaște că zilnic aude multe cuvinte bune: mașina e foarte curată, nu mână aiurea, este respectuos, calm și educat.

„Am avut așa un caz, am întâmpinat un domn și o doamnă care plecau la ceremonie. Situația din trafic e complicată, dacă oamenii ar respecta regulile poate s-ar schimba ceva. Dar indiferent de situație eu mereu îi tratez cu respect pe alți șoferi. Se uitau la mine lung și domnul nu a răbdat: “Eu în locul tău îi înjuram de douăzeci de ori”. Dar în cei 13 ani am învățat să fiu calm. Pot să zic că nu mai am nervi ” ☺

În general, Cornel este întruchiparea bunului simț și a cumsecădeniei. În discuția cu el, uneori ți se face rușine, este acea senzație când ai în față un om atât de corect și bun la suflet în cât te simți parcă rușinat că și tu nu ești la fel de bun. Are un principiu de viață: cu cât mai mult zâmbești, cu atât mai mult inima trăiește și îți prelungește viața.

Rar, dar oricum recunoaște că se mai enervează pe șoferii din trafic, pentru că nu există stimă.

„Sunt oameni culți, indiferent că se află într-o mașină luxoasă. Dar majoritatea se comportă urât, de parcă sunt cu un nivel mai sus. Mai ales dacă văd că ești în Dacia și încă și taxi. Pentru că există acest mit că toți taximetriștii sunt niște …”

În general există această atitudine, „dap eu plătesc”. Oamenii uneori consideră că dacă sunt în taxi pot să facă orice și să se comporte urât. Pasagerul plătește pentru călătorie și pentru că ajunge în siguranță la destinație. Plătește pentru serviciu, asta nu e un motiv să vorbești urât sau să te comporți la fel.

Dar le dă crezare oamenilor, greutățile vieții, nivelul de trai, mentalitatea îi face să fie așa înrăiți. A fost și în Italia la sora sa, a lucrat un timp taximetrist la Moscova. Totuși, acolo oamenii sunt mai respectuoși cu taximetriștii. Este mereu loc de un zâmbet, de bună ziua și mulțumesc. Lucruri simple care fac diferența.

Cornel crede că orice lucru trebuie apreciat. „Se depune un efort. Dacă omul lucrează înseamnă că depune suflet. Același măturător, bucătar sau orice profesie, trebuie toate făcute din suflet. Pentru că cel mai important în viață este să faci ce îți place și să te simți bine.”

Și această filosofie de viață este răsplătită din plin. Are mulți clienți fideli care apelează la serviciile sale, medici, profesori. Oameni, demni de respect.

Dar cel mai important client este Ernest, pe care de câteva luni îl duce în fiecare dimineață la școală și seara înapoi acasă. Este cel mai mare compliment pentru profesionalismul și omenia sa. Încrederea.

După o zi de lucru, se întoarce acasă unde îl așteaptă soția și cei doi copii. S-a obișnuit să lase toate emoțiile negative după ușă și să vină acasă zâmbitor. Omul este fericit de la lucruri mici și simple, aceasta este filosofia de viață a lui Cornel Dogotari. Taximetrist și un adevărat Om demn de respect.

Oameni demni de respect. Vasile Bicherschi

Oameni demni de respect. Vasile Bicherschi

„Cum nu o întorci, omul urcă cu anumită dispoziție în mașină, fie că e bine dispus, or — cum mai des se întâmplă în Moldova — cam inervat… Și, vrei nu vrei, trebuie să interacționezi cu oamenii. Dacă înțelegi la vreme și le arăți respect oamenilor, asta ți se va întoarce”, spune Vasile.

În general, oamenii sunt înrăiți în Moldova. Sunt nevoiți să fie răi. Toți au problemă: au luat taxi pentru că întârzie, la serviciu sau la gară, ori merg cu copiii la spital. „Până și oamenii care se duc la nuntă sau botez, tot încordați merg, ba soția s-a machiat prea mult, ba bărbatul nu a luat flori — moldovenilor parcă le place stresul”, conchide Vasile un adevăr din scurta sa experiență la volan.

De asta, când e la lucru, se străduie să-i mai înmoaie pe oameni. „Toți vin în primul rând cu probleme: „au schimbat legea, pensia e mică, nu-s locuri de muncă, probleme acasă, probleme la lucru”. Nu întotdeauna ți-i plăcut să asculți problemele, dar admiți că oamenii cred că nu o să te mai întâlnească și se destăinuie, ca la psiholog. Se mai descarcă sufletește”.

De multe ori încearcă să nu intre în dezbatere cu pasagerii, că mai rămâi și vinovat pe alocuri.

Dar, o porție de respect în relația cu clientul niciodată n-a stricat. „E gratuit să spui bună ziua și la revedere! Chiar mai mult, îi spun mereu soției: lasă un 5 lei de-asupra. Nu se îmbogățește omul cu acești 5 lei, nu sărăcim noi de la acești 5 lei, dar e un gest care înseamnă atenție. Lasă 5 lei chiar dacă îi rău șoferul: o să se schimbe când arăți bunătate”.

Uneori, bunătatea îi este răsplătită. „Numai ce am dus o clientă de la o companie de telefonie mobilă. I-am spus că am probleme cu roamingul și dumneaei a dat un telefon și mi-a rezolvat-o pe loc. Scutit de drumuri în plus”, povestește protagonistul nostru satisfăcut.

Se leagă și prietenii cu unii clienți. Are pasageri care îl sună de 2 ori pe an: când revin din Italia și îi duce la Aeroport.

Vasile Bicherschi este convins că binele se răsplătește cu bine. „Mă bucur foarte tare când am un pasager în spate care spune: „bravo că ai cedat pasagerului sau mașinii care ieșea în drum. Se mai schimbă lumea-n bine și la noi”.

A început să lucreze în taxi după ce a revenit de la muncă din Rusia. Îi place să fie alături de familie, de soția și fetița sa din clasa 1. „Tare s-a bucurat fata să mă vadă pe panourile publicitare în Chișinău. Uneori, mă roagă să mergem anume pe acolo unde sunt eu afișat, să-l vadă pe tata pe panoul oamenilor demni de respect”.

Vasile este încrezător că lumea din Moldova poate fi mai bună, iar asta depinde nu doar de politicieni sau de oamenii mari, dar și de fiecare din noi.

„Mă tem cel mai tare de accidente: minore sau – Doamne ferește – ceva mai grav. Avem în responsabilitate viața pasagerului, avem sub răspundere mașina. Chiar și cel mai mic accident înseamnă neplăceri. Viața șoferilor de taxi nu este cea mai dulce. Credeți că acești oameni nu merită respect?”

Oameni demni de respect. Igor Ermolai

Oameni demni de respect. Igor Ermolai

De mai bine de 3 ani — întâi „Standard”, apoi „Confort” — lucrează în taximetrie și face această meserie nu doar pentru bani. „Îmi place că totdeauna sunt pe drumuri, mă simt confortabil la volan, dar și îmi place să discut cu oamenii. Mă simt liber – taximetria este o meserie care îți dă libertate. Poate și sunt oameni care ies la drum doar pentru bani, eu ies și din plăcere”, spune Igor.

Îi place să fie pozitiv, când este el bine dispus, parcă și clienții sunt mai buni.

„Se întâmplă că fiecare din noi are neplăceri în viața personală. Dar, dacă tu ai o problemă, de ce să-i faci și altcuiva probleme? Ți-o rezolvi astfel pe a ta?! Nu. Din contra, semeni răutate încă și mai multă în jur. Ar trebui cu toții să fim mai buni. Să încercăm măcar” — cu 40 km/h, atent la volan, Igor scoate filosofie pură. Nu-n zadar șoferii sunt bun psihologi!

„Multă răutate în Moldova este de la neajuns de bani… Dar, Slavă Domnului că-i primăvară, lumea e mai bună acum! Iarna – frig, facturi, bani mai puțin; acum – soare, verde, energie mai pozitivă.” Cine și-ar fi închipuit că omenia în taxi depinde și de vremea de afară?! Păi, iată – depinde.

Nu sunt aranjate lucrurile în taximetrie doar în alb și negru, cum nu totul este roz.

Se strică mașina, neplăceri și timp pierdut. Un accident minor, nu-i „nimeni vinovat”, hai la poliție „să clarificăm”, de la 10.00 la 18.00 în rând la inspector, timp și bani pierduți. Și ziua de muncă pe care nimeni nu ți-o mai compensează.

„Am avut unul care m-a plimbat pe mai multe adrese și la ultima n-a mai ieșit din casă. Se întâmplă mai des așa. A doua zi, a vrut soarta ca tot el să-mi nimerească la o comandă. I-am zis: nu mergem până nu achită călătoria de ieri; acuș revine, îmi răspunde și într-adevăr revine – cu un topor în mână! Am rupt și eu o ștachetă din gard: hai – unul la unu – a fugit! Nici el nu mi-a dat banii, nici eu n-am mai insistat să risc pentru 200 lei”. Se mai întâmplă și din astea, despre care nu se scrie la știri.

Dar, încălcați și dvs, îi reproșez: arată la TV zilnic beți, drogați și accidente…

„Încălcăm… Sunt pasageri care te roagă – întârzii omule, salvează-mă – intri în situație. Dar, vorbim de încălcări minore: limita de viteză, în special. Nu – trecut la roșu sau beat la volan. În general, nu știu de unde a apărut această calomnie că taximetriștii sunt beți. Da, nu există pădure fără uscături, o fi prins pe vreunul care, de fapt, nici nu se poate considera șofer de meserie („zaliotnîi”), dar e nici 1% din toți. Veniți la bază să vă convingeți personal cum se trece controlul”, șoferul îți tot descoase o altă parte a monedei.

Gândiți-vă că cei care beau la volan riscă nu doar cu pasagerii, dar riscă cu permisul – ceea ce în taximetrie este egal cu locul de muncă. În trei ani de muncă, Igor Ermolai nici nu s-a gândit vreodată să riște cu locul său de muncă pentru un pahar de tărie…

Când era mic, visa să devină președinte. „Nu mai vreau nici pe degeaba să mă facă președinte. Acolo, se mănâncă unul pe altul, intrigi, că nu mai înțelegi care-i bun și care-i rău”.

Dar, dacă ar avea putere, ar schimba ceva în țară: drumuri mai bune și activități mai multe pentru copii. “Nu avem terenuri de joacă și asta e rău, nu-i pentru viitor”.

Și ca orice om simplu, își dorește lucruri simple. Să ajungă seara acasă, în liniște și pace, să se odihnească după o zi de muncă. Și mâine, din nou la lucru, poate a fi cu mai mulți oameni demni de respect!

Oameni demni de respect. Gheorghe Dicusar

Oameni demni de respect. Gheorghe Dicusar

Povestea sa cu volanul a început în Republica Democrată Germană, acolo unde în 1981 a făcut armata. În viața sa avea încă de multe ori să urce la volan, fie la volanul unui camion, fie la volanul tractorului. Cum spune domnul Gheorghe, asta deja a intrat în sânge și e mai mult decât o pasiune. Drumul este viața sa și îi ocupă tot timpul.

Gheorghe Dicusar este un om simplu și la locul lui. După vocea sa cuminte, îți dai seama deodată că ai urcat în mașina unui om cu sufletul mare, mai în glumă, mai în serios, cât roata unui camion. Și în sufletul acesta (mașina sa) e mereu curat pentru că pasagerii trebuie să se simtă confortabil.

Și pasagerii observă acest lucru, așa că se mai întâmplă ca unii să se folosească de bunătatea sa. A avut cazuri când a rămas nerăsplătit pentru călătorii. Dar sunt și pasageri pe care îi duce cu multă plăcere. „Știi, așa sunt oamenii, diferiți. Sunt și răi și buni, eu nu mă supăr și mă străduiesc să-i înțeleg pe fiecare. Dacă cuiva nu îi ajunge bani pentru călătorie, eu mereu zic, Dumnezeu cu banii ăștia, e bun cât este.”

Badea Jora, așa îi spunea „naparnicul”, este mai scump la vorbă. Dar în schimb, are un mare talent, îi ascultă pe toți. Și pe cei care se „jăluiesc” și pe cei care își povestesc viața și pe cei care au cu ce se lăuda. Pentru că uneori OMUL are nevoie de foarte puțin – doar să îl asculți.

Badea Jora conduce lin, așa că nu simți drumurile proaste din Chișinău și nici nebunia din trafic de care se plânge. „Trebuie să fii atent și din dreapta și din stânga, și din față și din spate. Mulți se comportă în trafic de parcă și-au cumpărat permisul. Oamenii sunt răi, nu cedează nici la transportul public. Eu mereu mă străduiesc să cedez în fața troleibuzului, pentru că știu că șoferul de la volanul troleibuzului are responsabilitatea față de 100 de pasageri, iar atunci când frânează, are greutatea a 100 de vieți.”

Domnu Gheorghe e Hater din fire. Crede că nu poți deveni taximetrist doar pentru simplul fapt că ai permis și experiența necesară, pentru că șoferii trebuie să simtă mașina cu care lucrează. De fapt, e omul care poate pune o „diagnoză” mașinii doar după sunet. Spune acest lucru din proprie experiență, pentru că a condus începând cu un Japorejeț și terminând cu un Mercedes.

Dar în același timp are un principiu: „Omul toată viața învață și învățat nu-i. Îți pare că ai peste 30 de ani la volan și știi totul, dar lucrurile se schimbă, regulile, standardele, cererile pasagerilor. E important să înțelegi că uneori greșești, îndrepți, înveți și mergi mai departe. Altfel nicicum”.

E greu să lucrezi în taxi și respectul pentru profesie nu mai este același. De când e lumea și pământul, oameni sunt diferiți, mai buni, mai răi, mai deștepți, mai înțepați. Dar mereu trebuie să faci un compromis și să ajungi la destinație fără ceartă, iar clienții să fie mulțumiți.

De doi ani de când lucrează, nu a avut pasageri problematici. Se miră când citește istorii în care oamenii au avut peripeții, au plătit în plus 100 de lei, au fost înjurați și taximetriștii s-au purtat urât. Dar admite că asta se întâmplă, pentru că unii taximetriști nu au cei șapte ani de acasă. „Șoferii care iau bani deasupra, în primul rând, își strică reputația și din cauza lor și restul taximetriștilor care sunt cinstiți suferă. Noi suntem fața companiei, e tare trist când din cauza unora pătimesc toți.”

Atunci când domnul Gheorghe face slalom printre gropi, soția sa glumește că o să scrie „jalobă” la companie pentru că el conduce ca un taximetrist începător. ☺

Lui Badea Jora nu îi plac ambuteiajele, nu îi place să întârzie, pe fiecare pasager îl sună din timp, îl preîntâmpină că o să întârzie pentru că se circulă greu. Unii înțeleg, alții nu prea. „Noi luăm comanda, dar nu știm niciodată ce OM este dincolo de telefon. Sunt situații când pasagerul e la 100 de metri, dar nu vrea să meargă pe jos. Printre blocuri e greu de circulat. Uneori trebuie să faci un cerc mare ca să ajungi la scară, iar pasagerii des reproșează că nu am dat mașina la „podiezd”.

Din interes sportiv și moral, l-am întrebat pe domnul Gheorghe dacă este greu să fii cinstit în taxi și mi-a răspuns zâmbind. „Eu lucrez cinstit. Nu e greu să fii cinstit în ziua de azi, sunt atâtea reguli, doar trebuie să le respecți. Noi, taximetriștii, nu cerșim în drum, noi lucrăm, suntem fața companiei!”.

Domnul Gheorghe Dicusar își dorește un singur lucru: oamenii să fie mai înțelegători, răbdători și demni de respect, indiferent de circumstanțe.

Oameni demni de respect. Mihai Lungu

Oameni demni de respect. Mihai Lungu

Astăzi, mașina pe care o conduce are peste un Milion de kilometri făcuți. Un Milion de kilometri în care a văzut de toate, istorii și oameni. A mers și cu pistolul la tâmplă și cu cuțitul la gât, dar a trăit și momente frumoase, cunoscând oameni buni, care în timp i-au devenit prieteni.

Dacă într-o dimineață de vară o să vedeți un taxi parcat lângă un câmp de flori, să știți că este mașina lui Mihai Lungu. De câțiva ani are o pasiune care, ca și orice lucru ce îl face în viață, are o menire – să ajute oamenii. Când este „sezonul”, în fiecare dimineață merge pe câmp să culeagă flori și plante medicinale. După ce le culege cu grijă, le pune la uscat…și înapoi la muncă, pentru că îl așteaptă pasagerii. Amestecurile de plante pe care le face le dă absolut gratuit prietenilor, colegilor sau oricărui om pe care crede că îl poate ajuta. Dar componența și cantitățile sunt un secret bine păzit ☺

Modul sănătos de viață este sinonimul lui Mihai Lungu. Merge de două ori pe săptămână la baie, la bazin, duminica cu băieții la volei, o pasiune preluată de la fiica sa. Chiar și atunci când așteaptă o comandă prin aplicația iTaxi și are timp, mai face niște exerciții.

În fiecare dimineață, își duce nepoțica de șase ani la grădiniță. Nu, nu cu taxiul, ci pe jos, împreună, de mânuță. Vrea să-i educe și ei modul sănătos de viață pentru că mișcarea înseamnă însăși viața.

Domnul Mihai nu se alintă la comenzi, merge acolo unde îl așteaptă pasagerul, chiar dacă e o regiune mai îndepărtată ori nu sunt drumuri sau e greu să ajungi printre blocuri. În toți acești ani a avut pasageri diferiți, „oameni de vază”, medici, profesori, artiști, oameni de afaceri, bandiți, etc. Niciodată nu alege pentru că toți clienții sunt egali.

„Dacă a făcut omul comandă înseamnă că are nevoie. Eu când iau un pasager nu mă gândesc la bani, mă gândesc cum să îl deservesc ca să rămână mulțumit. Ca omul să mai vrea să urce în taxiul meu”.

De altfel, este cu politețea la DVS. În drumul său de viață îi respectă pe toți și reușește să găsească „cheia potrivită” pentru fiecare om.

„Îmi place lucrul meu, chiar dacă e foarte, foarte greu de lucrat cu oamenii. Fiecare cu emoțiile sale, cu gândurile sale. Mă strădui să găsesc pentru fiecare o vorbă bună. Chiar dacă sunt și pasageri care mă înjură sau sunt mofturoși, îi înțeleg pe fiecare și cedez de la mine, numai omul să fie mulțumit”.

Drept răsplată, pe lângă plata pentru călătorie, mai mereu aude de la pasageri: „A fost o plăcere să merg cu Dumneavoastră”. Aceste aprecieri îl fac și mai binedispus și mai zâmbitor, iar el, la rândul său, împarte cu pasagerii aceste emoții pozitive.

În mașina de taxi pe care o conduce Mihai Lungu nu o să găsiți nici hartă, nici GPS, pentru că știe Chișinăul pe de rost. Experiența de viață l-a făcut calm și sfătos, chiar dacă ochii privesc mereu atent la drum. „De șoferul de taxi depinde viața pasagerilor. Oricine urcă în mașina mea, devine responsabilitatea mea”.

Domnul Mihai crede că orice zi de muncă în taxi înseamnă o șansă să schimbi oamenii, să le aduci un mesaj, să le dai un sfat. Așa o zi, o lună, un an…și poate oamenii o să se schimbe, o să devină mai buni. Aceeași atitudine o are și cu colegii săi de breaslă. „Lucrurile cum stau în taxi: noi trebuie să ridicăm nivelul nostru de deservire al pasagerilor. Uneori șoferii merg singuri la conflict. Tu nu trebuie să te gândești cum să buzunărești omul, el singur, dacă o să aibă plăcere de la călătorie, o să îți spună mulțumesc și o să lase de un ceai sau o cafea”.

Chiar dacă prețurile la călătoriile cu taxiul sunt mici, combustibilul și întreținerea mașinilor ia tot mai mulți bani, trebuie de investit cât mai mult în educația șoferilor, pentru că omul în taxi e cel mai scump lucru, o spune din experiență domnul Mihai.

Am ajuns la destinație fără să îmi dau seama cât de repede a trecut timpul, cred că mulți pasageri, care urcă în mașina lui Mihai Lungu, așa și pățesc. L-am întrebat dacă s-ar întoarce în 1999 și ar avea de ales, știind prin câte a trecut, tot o să aleagă volanul taxiului? Răspunsul a fost scurt și fără nici o ezitare: „Desigur”.

Am ieșit din mașină ca după o ședință la psiholog, învârtind în minte o frază pe care mi-a spus-o astăzi Domnul Mihai: „Eu nu schimb pe nimic în viață omenia, pentru că-i tare greu în ziua de azi să fii om. Nu vezi câți au schimbat valorile pe bani, dar OAMENI cine o să fie?”